Turneul Național „O harpă de poveste”, ediția a IV-a

La final de iunie, harpista Adriana Cazacu, alături de flautistul Mihai Vaida au susținut concerte la București (28 iunie), Deva (29 iunie) și Râmnicu Vâlcea (30 iunie) într-o nouă ediție a turneului național “O harpă de poveste”, care a purtat numele Dans și fantezie.

Turneul aduce în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos. Motivul care impulsionează acest proiect este readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod. Preludiu din Suita în stil vechi pentru pian, op. 3 de George Enescu, Fantezia pentru flaut și harpă de C. Saint-Saens sau Syrinx de C. Debussy s-au numărat printre piesele alese pentru această ediție a turneului.

Harpa cu care am început acest turneu în anii trecuţi este o bijuterie cu parfum istoric, alături de care am avut de fiecare dată o deosebită plăcere să contribui la desfășurarea firului narativ.

Adriana Cazacu

ITINERAR:

28 iunie – Bucureşti, Ateneul Român, Sala mică

29 iunie – Deva, Sala Pro Arte

30 iunie – Râmnicu Vâlcea, Sala Filarmonicii / Parcul Zăvoi

Lasă un răspuns