Un turneu istoric: cele patru viori ale lui Enescu, împreună pe aceeași scenă

Pentru prima dată în istoria României, toate cele patru viori care i-au aparținut violonistului și compozitorului George Enescu (care se găsesc în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București şi sunt instrumente clasate în categoria Tezaur) se vor afla împreună pe aceeași scenă, în noiembrie 2024, într-un turneu naţional.

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731 – instrument la care cântă din 2008, realizând până acum nu mai puţin de 12 turnee naţionale pentru promovarea acesteia din anul 2012 până în prezent, cel din 2024 fiind al 13-lea, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu pe o vioară Frères Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835.

Alături de cei patru violoniști, pe scenă va fi și pianistul Horia Mihail, împreună cu care violonistul Gabriel Croitoru a început în anul 2012 Turneul Național ”Vioara lui Enescu”.

Cu o istorie de mai bine de un deceniu, turneul va avea loc în noiembrie 2024 în mai multe oraşe din ţară, precum Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Deva, Bistriţa, Brașov, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de sunetele și emoțiile pe care aceste instrumente le-au purtat de-a lungul timpului.

Turneul „Vioara lui Enescu” urmează a-i încânta şi pe românii din diaspora în luna decembrie.

Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în prezent, toate realizate împreună cu pianistul Horia Mihail, este deosebit de diversă: vioara lui Enescu a ajuns în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, în săli de sport din licee în care veneau copii curioşi să vadă și să audă cum sună o vioară celebră acolo unde ei aleargă la ora de educaţie fizică, în orașe mari și mici ale ţării dar şi la Sala Radio din București sau în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia.

În turneul din acest an, toate cele patru viori ale lui George Enescu vor călători prin țară. Muzeul Naţional „George Enescu” este depozitarul celor patru viori care au răsunat sub arcuşul maestrului George Enescu, donate statului român de către soţia muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, odată cu înfiinţarea muzeului, în 1956.

Aceste comori au acum o valoare inestimabilă nu numai prin calitatea lor de excepție dar și prin memoria artei violonistice a marelui interpret român, impregnată în istoria lor. Turneul reprezintă astfel o șansă unică pentru cei care vor veni la concerte de a vedea și asculta aceste instrumente încărcate de valoare și memorie istorică.

Detalii găsiți pe www.vioaraluienescu.ro

PROGRAM MUZICAL „VIOARA LUI ENESCU” 2024

Pugnani-Kreisler – Preludiu și Allegro

Poldini-Kreisler – Poupée valsante

Solist: Gabriel Croitoru


Fr. Kreisler – 
Liebesleid

Gr. Dinicu – Hora staccato

Solist: Paul Răducanu


Fr. Kreisler – 
Liebesfreud

Gr. Dinicu – Hora mărțișorului

Solist: Mircea Dumitrescu

S. Dinicu – Reverie

Gr. Dinicu – Ciocârlia

Solist: Simina Croitoru

Ch. Dancla – Ah! vous dirai-je, maman!

G. Enescu (arr. E. Girtain) – Balada

P. Sarasate (arr. Croitoru) – Navarra

Fr. Kreisler (arr. Croitoru) – Caprice viennois

Solisti: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Paul Răducanu, Mircea Dumitrescu

La pian: Horia Mihail

ITINERAR „VIOARA LUI ENESCU” 2024

12 noiembrie – Iaşi, Palatul Culturii

14 noiembrie – Galaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard”, în Festivalul International Leonard – ediţia a 20-a

18 noiembrie – Bucureşti, Ateneul Român

27 noiembrie – Braşov, Sala Patria

28 noiembrie – Deva, Sala Pro Arte

29 noiembrie – Bistriţa, Sinagoga

4 decembrie – Bologna, Hotel I Portici

Producător: Pro Contemporania

Partener de tradiţie: JTI

Partener: Muzeul Naţional „George Enescu”

Coproducător: Radio România

Partener: The Culture Club

Coproducatori: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Parteneri culturali naţionaliInstitutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.roOrdinea Zilei

Parteneri culturali şi organizatori locali: Consiliul judeţean Vrancea, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard”, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Asociaţia Dobondi Art, Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul cultural George Coşbuc din Bistriţa, Palatul Culturii din Bistriţa, Filarmonica din Braşov, Ateneul Naţional din Iaşi, Palatul Culturii din Iaşi, Asociaţia pentru comunicare, transparenţă şi artă ACTA, Asociaţia culturală Culture Joy, Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Asociația pentru comunicare, transparență și artă

Lasă un răspuns