Turneul Național „Pianul Călător” a ajuns la a XIII-a ediție

Ediţia din 2023 a turneului național „Pianul Călător”, desfășurată în perioada 4–30 mai, a cuprins 8 recitaluri susţinute de pianistul Horia Mihail în întreaga ţară, inclusiv pe pianele călătoare existente în acest moment în oraşe din diferite regiuni ale ţării. Călătoria pianistului Horia Mihail în istoria muzicii pentru pian solo a intrat în al 13-lea an de existenţă, printr-o nouă ediţie a turneului naţional “Pianul călător”, în care publicul a călătorit prin toată Europa, urmând un fir roșu – inspirația folclorică.

Turneul național “Pianul Călător”, ediția a XIII-a, a început de această dată, internațional, cu un concert la Londra, care a avut loc pe data de 4 mai. După concertul din capitala Marii Britanii, pianistul Horia Mihail și-a continuat traseul în țară, trecând, în acest an, prin Deva, Brașov, Iași, Roman, Bârlad, Caracal, cu un concert final la București, la Sala Radio. Trecerea acestui turneu și prin oraşe mai mici ale ţării şi rămânerea pianelor de concert la dispoziţia unor astfel de comunităţi este o modalitate de a pune în evidenţă potențialul activităților culturale pentru a promova incluziunea socială. Programul propus a pornit de la celebrele Dansuri românești de Bartok și a continuat cu alte compoziții inspirate din folclor din creația lui Schubert, Chopin, Grieg, Glinka, Dvorak, Ravel, Brahms, Brediceanu şi Dan Dediu.

 Pentru această ediție am ales compoziții inspirate de folclor. Dacă publicul nostru este familiarizat cu influențele folclorului românesc, m-am gândit să propun o scurtă călătorie europeană, pornind din Banat cu o destinație aflată tocmai în cealaltă parte a continentului și o revenire acasă la teme muntenești sau moldovenești.

Horia Mihail

 

ITINERAR

4 mai – ICR Londra

8 mai – Deva, Sala Pro Arte

9 mai – Brașov, Sala Patria

17 mai – Iași, Sala Unirii

18 mai – Roman, Casa de cultură

19 mai – Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu

29 mai – Caracal, Teatrul Național

30 mai – București, Sala Radio

 

 

Detalii pe www.pianulcalator.ro

Lasă un răspuns