O harpă de poveste OPEN AIR la Alba Iulia şi Sibiu pe 27 iunie si 1 iulie

Proiectul O harpă de poveste aduce pe scenă povestea unui instrument original, construit în 1827, păstrat într-o stare excepțională, instrument care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos.

În 27 iunie, în Piaţa cetăţii din Alba Iulia şi 1 iulie, pe Esplanada Sălii Thalia din Sibiu vor avea loc primele două recitaluri: O harpă de poveste open air, avându-I ca protagonist pe Maria Bîldea – harpă, Petru Pane – clarinet, Oxana Corjos – pian.  Programul va cuprinde lucrări diverse dedicate sau adaptate pentru această formula, precum Codex Caioni – Dansuri din Transilvania, J.S. Bach – Suita franceză nr. 1 Allemande și Sarabande,  Bela Kovacs – Hommage a J.S. Bach, J.S. Bach – Preludiu, Georg Friedrich Häendel – Concerto, Franz Schubert – Larghetto și Andante (clarinet/harpă), Georg Friedrich Häendel – Tema cu variațiuni, Dan Dediu – Rondo a la Münchausen,  Isaac Albeniz – Asturias, Darius Milhaud – Scaramouche, Bela Bartok – Dansuri românești/ arr. Dan Dediu. 

Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse. 

Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944. 

Prin proiecztul O harpă de poveste ne propunem readucerea parfumului muzical al epocii de început de secol al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea cozilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.

Elementul care leagă neobişnuitul trio clarinet, harpă şi pian este reprezentat de readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod.

Producător: Pro Contemporania

Organizator: Municipiul Alba Iulia, Filarmonica de stat din Sibiu

Coproducători: Radio România

Parteneri media: Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasika. 

 

Lasă un răspuns