Mari evenimente muzicale naţionale s-au oprit pentru o seară la Târgu Jiu, din iunie până în septembrie, aducând public şi muzicieni alături, pentru a trăi pe viu emoţia artistică, vegheaţi de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi.
Pianul călător, Orchestra Metropolitană Bucureşti, Vioara lui Enescu, Violoncellissimo, Duelul viorilor au invitat publicul la întâlnirea cu muzica bună în Parcul Coloanei fără sfârşit. Pentru prima oară, ele au ajuns în cadrul simbolic al trilogiei ansamblului monumental creat de Constantin Brâncuşi, compus din Coloana Infinitului , Poarta sărutului şi Masa tăcerii, mai exact în Parcul Coloanei fără Sfârşit.
