Flautul fermecat – „Twenty Shades of Music”

 

Flautul fermecat – „Twenty Shades of Music”

Turneu extraordinar al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu pornește din nou la drum într-un turneu extraordinar. În perioada 3 – 10 iunie va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României. Flautul Fermecat 2018 marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Ion Bogdan Ștefănescu împreună cu chitaristul Costin Soare a pregătit un repertoriu special, sub tema „Twenty Shades of Music”.

Repertoriul include piese de Celso Machado, Béla Bártok, Astor Piazzolla, Miroslav Tadic, la care se adaugă piese pentru chitară de Ariel Ramirez și Jorge Morel, care vor fi interpretate de Costin Soare.

Cadența anuală cu care s-a organizat turneul Flautul fermecat începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediții pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiție.

Programul de anul acesta aduce în atenția publicului o muzică ce aparține țărilor sudice, o muzică cu anumite caracteristici întâlnite doar în Balcani și America de Sud. Zone îndepărtate geografic, dar foarte apropiate din punct de vedere semantic și ca structură artistică. Sunt douăzeci de fațete, de stări ale muzicii cu care vor lua contact cei prezenți la recitalurile Flautului Fermecat. Vor asculta o muzică plină de lascivitate, tristețe, resemnare, dor, dar și exuberanță, joc, umor și chiar inocență, sentimente proprii folclorului românesc sau celui sud-american.

Începând cu 2012, Ion Bogdan Ștefănescu a vizitat zeci de orașe din țară alături de pianistul Horia Mihail. Cei doi au cântat împreună și pe scenele din Washington, New York, Osaka și Tokio, într-un program intitulat „Românesc 100%”. De această dată, Ion Bogdan Ștefănescu va fi însoțit de unul dintre cei mai reprezentativi chitariști ai României, Costin Soare, un muzician cu studii în România, Scoția și Japonia, unic în peisajul muzical autohton. Melanjul timbrurilor, al flautului și al chitarei, este unul foarte potrivit pentru acest repertoriu. Ion Bogdan Ștefănescu va folosi toate tipurile de flaut, de la cel bas, la piculină, într-o simbioză perfectă cu sunetul atât de atrăgător al chitarei.

„Sunt sigur că melomanii vor reacționa la această nouă propunere sonoră. O consider a fi combinația perfectă”, afirmă Ion Bogdan Ștefănescu.

https://www.facebook.com/ibsflute/

detalii pe www.flautuldeaur.ro

Flautul fermecat – un personaj în multe culori

 

          Din 2012 călătorim împreună cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi flautul său fermecat, în cele mai neaşteptate colţuri ale ţării şi chiar ale lumii, de la New York până la Beijing şi Tokyo. Programele alese de el au întotdeauna farmec şi culoare, sunt diverse şi atractive, toate acestea reuşind să transforme un instrument aparent fără veleităţi solistice, într-o vedetă îmbrăcată în veşminte strălucitoare.

          O avanpremieră a programului turneului din acest an a fost turneul de lansare al albumului Twenty Shades of Music din toamna anului 2017.

          Eroii principali ai turneului Flautul fermecat din 2018 sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare. O propunere aparte în peisajul muzical românesc, combinația sonoră flaut – chitară este dominată în această propunere repertorială de exotismul, nuanţele subtile, emoţiile primare ale muzicii sud-americane sau balcanice, de la Istoria tangoului de Astor Piazzolla la Dansurile româneşti de Bela Bartok, de la muzica populară braziliană, la cea macedoneană. Twenty Shades of Music este un autentic caleidoscop muzical, fiecare dintre cele 20 de dansuri fiind o explozie de melodie și ritm, de senzualitate și exuberanță.

 

           Privind înapoi, ne amintim de recitalurile prezentate de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail sub denumiri din cele mai atractive precum 100 % românesc sau Clasic V.I.P.

           Răsfoind prezentările fiecărui an, o frază îmi pare mai actuală ca niciodată. Istoria acestui turneu demonstrează un fenomen greu de prevăzut iniţial şi anume că un instrument care nu a avut un destin solistic poate să îşi schimbe rolul prin modul în care este prezentat, prin carisma interpretului, prin anvergura abordării, până la urmă prin expunerea repetată şi în diverse ipostaze pe care o oferă eroul principal, care poartă numele Ion Bogdan Ştefănescu.

Oltea Șerban-Pârâu

Flautul fermecat – un personaj în multe culori

Duminică, 3 iunie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

 

Luni, 4 iunie, ora 18 – Alba Iulia, Casa de Cultură

 

Marţi, 5 iunie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

 

Joi, 7 iunie, ora 19 – Bucureşti, Sala Teatrelli

 

Sâmbătă, 9 iunie, ora 19 – Tecuci, Ateneu

 

Duminică, 10 iunie, ora 19 – Suceava, Teatrul Matei Vişniec

 

Program muzical

Celso Machado – Patru dansuri

Béla Bártok – Sase dansuri românești

Ariel Ramirez – Alfonsina y el mar (chitară solo)                                                

Astor Piazzolla – L’histoire du Tango

Jorge Morel – Danza brasilera (chitară solo)                                                                 

Miroslav Tadic – Patru piese macedonene

            Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 7 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

          Totul a început în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii.

           În fond, dacă s-a putut în 1846, atunci când prolificul compozitor și pianist Franz Liszt străbătea Muntenia, Moldova și Transilvania, viitoarea Românie de astăzi, alături de pianul său, de ce nu s-ar putea acum? Doar pentru că avem falsa senzaţie că nu mai este cazul? Concertele oferite atunci de Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. Multe dintre concertele acestui turneu au avut şi caracter umanitar, pianistul donând onorariul în scopul înfiinţării unor şcoli, sau pentru a fi împărţiţi banii săracilor.

            Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert, uneori fără să se oprească mai mult de o seară.

            Și iată că povestea pianului călător a ajuns în 2018, anul Centenarului României, şi a venit momentul unui binemeritat „Best of”, turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata „Alla turca” de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu însuşi.

vezi mai mult …

Producători: Accendo, The Culture Hub, Pro Contemporania

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinulJTI

 

Parteneri culturali: Primăria Municipiului Bucureşti, Creart, Teatrelli, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa, Municipiul Alba Iulia, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Naţional Decebal Deva, Asociatia Culturală DevART Deva,Fundaţia Pelin – Educaţie fără frontiere creştin europeană din Tecuci, Teatrul Matei Vişniec din Suceava.

 

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, Accent TV.

Close Menu